miercuri, 4 aprilie 2012

UN BETIV FARA PERMIS

La data de 31.03.2012, poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Valea Doftanei au depistat un localnic, în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism în localitate, deşi consumase băuturi alcoolice.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-a fost întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legal admisă.
Poate politistii din comuna vor in face controale mai dese.  Se stie foarte bine ca sunt destui inconstienti care conduc autoturismele sub influenta bauturilor alcolice.

Niciun comentariu: