miercuri, 21 octombrie 2015

Ion Manea Primarul din Valea Doftanei, trimis în judecată



Ion Manea, primarul din comuna Valea Doftanei, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova sub acuzația de fals intelectual. Dosarul se va judeca la Judecătoria Câmpina, iar primul termen pe fond a fost stabilit la data de 27 octombrie. În această cauză, Primăria Valea Doftanei s-a constituit parte vătămată. Deși este acuzat de fapte asimilate corupției, Ion Manea este în continuare primarul localității Valea Doftanei, chiar dacă procurorii au solicitat instanței să-i interzică edilului să-și mai exercite funcția în perioada în care este anchetat. Inițial, instanța a admis acest lucru, Ion Manea fiind suspendat câteva luni, dar ulterior, în urma unei contestații, judecătorii au revenit asupra acestei decizii și i-au permis primarului să-și continue activitatea din funcța în care a fost ales. Reamintim că tot scandalul legat de Ion Manea a izbucnit în primăvara acestui an, mai exact în luna mai, atunci când primarul din Valea Doftanei a fost și reținut pentru 24 de ore. Procurorii susțin că edilul ar fi favorizat anumiți oameni de afaceri care intenționau să construiască în comună un complex turistic. Primarul de la Vala Doftanei este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de instigare la fals intelectual şi a unei infracţiuni de abuz în serviciu în scopul obţinerii de foloase , faptele fiind comise îin perioada 2012-2014 și vizează trecerea, pe baza unor documente falsificate, a unei suprafețe de 3300 mp de teren în proprietatea primăriei în detrimentul unor persoane. Pe aceasta a fost ulterior amenajat un drum forestier și utilizat ca drum de acces către o societate comercială privată situată în golul alpin Zănoaga. Prin acţiunile sale, Ion Manea a produs o pagubă bugetului local al primăriei în cuantum de 26.000 de lei şi fondului forestier naţional în cuantum de 10.343 lei. sursa:ziarulincomod.ro
Trimiteți un comentariu