joi, 14 mai 2015

Valea Doftanei, declarată zonă turistică, nu se poate dezvolta din cauza Mafiei lemnului

Comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova, trăiește sub monopolul mafiei lemnului, pădurile din jurul comunei fiind exploatate în folosul unor obscure grupuri de interese, deşi localitatea a fost declarată zonă turistică încă din 2006. 

Potrivit informațiilor PUTEREA, unul dintre aceste grupuri este format din Lucian Costea-Vileford, un apropiat al şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, şi Remus Drăgănescu, fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Handbal (FRH), personaj cu un apetit pentru retrocedări de terenuri realizate la limita legii.

Costea-Vileford administrează SC Banu Industrii SRL, firmă care exploatează lemnul, iar Drăgănescu deţine – fără a avea titlu de proprietate, potrivit surselor noastre – aproximativ 700 de hectare de pădure. Acest grup de interese face presiuni asupra administraţiei locale, respectiv asupra primarului comunei, Ion Manea, pentru a se asigura că zona rămâne în continuare în sfera exploatării lemnului, și nu în cea a activităților turistice.

Conflictul dintre grupul de interese Vileford-Drăgănescu și autorități a ajuns la apogeu, Vileford fiind la ultimele alegeri contra-candidatul lui Manea la primărie, iar Drăgănescu fiind nemulțumit că nu a obţinut semnătura primarului  pentru punerea în posesie pe jumătate din suprafaţa totală de 700 de hectare de pădure revendicată. În plus, demersurile primarului Ion Manea – concretizate în transformarea unui drum forestier aflat în vecinătatea pădurii lui Drăgănescu în drum comunal – au determinat grupul de interese să facă sesizări împotriva edilului la Parchet pentru presupuse fapte de corupţie. Una dintre aceste sesizări i-a adus primarului Ion Manea o citaţie cu mandat pentru a da explicaţii în faţa procurorilor. Surse sub anonimat au declarat pentru PUTEREA că, în mod concret, respectivul drum a devenit unul comunal printr-o Hotărâre de Guvern și deci este perfect legal. Mai precis, este vorba despre Hotărârea nr. 180/2014 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Valea Doftanei şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Doftanei, judeţul Prahova.


Citeste tot articolul aici.
sursa: www.puterea.ro

Niciun comentariu: